sora mea mare

Stii, ciunga… Acum o bagi in gura, se duce gustul, o arunci. Nu-i mare scofala. Inainte era altceva. Nici nu prea se gasea, si era oricum cam tare. Dar era buna. Simteai gustul acela imprastiindu-se tot in gura, pentru cateva secunde, si incepeai sa molfai. Si molfaiai, si molfaiai, uitand de ea. Imprumutam adeseori guma deja mestecata, fratilor sau prietenilor. Si invers. Na, dadeai tu la cate unul, prinzand ciunga de un capat si intinzand-o ca pe un elastic. Daruiai sau primeai, cred ca asta conta. Un exercitiu primar de socializare, precum regurgitarea hranei cand o pasare isi hraneste puiul. Poate parea scarbos, dar sa stiti ca nu era chiar asa. In viata mea n-am mestecat o bucata de guma de la altul din gura cu bale pe ea. Jur! Asta pentru ca textura unei ciunge scoase din gura pastreaza doar o usoara senzatie de rece. Simti doar ceva umed si reconfortant intr-o guma folosita de altul, nimic gretos, credeti-ma. In sfarsit… Imi aduc aminte ca sora-mea aia mare mi-a adus intr-o zi o guma deosebita de la Bacau. Era in forma de moneda, avand toate incrustatiile alea ca pe o piesa reala si era poleita cu staniol auriu. Am privit-o si pe urma am tinut-o strans in mana, pipaind din cand in cand cu buricele degetelor toate acele mici detalii de pe ea. Ma fascina. Asta pana la un moment dat. Stiu ca am tinut guma strans in pumn, pana cand a inceput sa ma apuce transpiratia. Sora-mea mi-o daruise si acum o ascultam cum imi spune ca urmeaza sa plece la Bacau, la liceu, pentru urmatorii ani, dar sa nu-mi fac griji. Nu, sa nu-mi fac, ca ea o sa vina in fiecare weekend acasa si o sa-mi aduca cate un mic cadou si ca o sa-mi scrie si niste scrisorele, sa-mi spuna ce face ea acolo. Prostii! Adevarul e ca, desi parintii mei se despartisera, iar eu si sora-mea stateam separat, eram aproape nedespartiti. Chiar daca ne scoteam ochii si ne mai trageam de par, amandoi simteam nevoia sa fim impreuna. Dar atunci am stiut ca minte, insa ea era o fata draguta si doar nu era sa ma ingrijoreze. Asa ca am lasat capul in jos si n-am mai ascultat-o…

Apropo, am incercat deseori sa-mi dau seama ce s-a intamplat cu ciunga aia. Uneori am impresia ca am pastrat-o. Parca o vad si acum pe o lavitza, sau printr-un bol cu margele si bijuterii, pe undeva prin casa. Alteori cred ca am mancat-o pur si simplu. Insa niciodata n-am vrut sa cred ca as fi putut sa o strivesc, atunci, in pumn….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s