ajuns intr-o statie, dintr-un metrou lumea coboara si urca, exact in ordinea asta. e o rutina invatata de calatori, chiar daca uneori la noi, la romani, mai scartaie, cand unul o ia inaintea celuilalt. dar asa merg lucrurile. e ca un flux/reflux, sau, daca te-ai da un pic mai intr-o parte, sa vezi in ansamblu, este precum respiratia unui balaur captiv. ieri, insa, cand acel tip si-a agatat firele de la MP3 Player intr-un calator, chiar in momentul in care iesea din metrou, sangele monstrului a inghetat, pret de cateva secunde.
metroul oprise deja in romana, cand un tip care asculta muzica la casti, s-a trezit ca trebuie sa coboare. era destul de aglomerat si, stim toti cei care calatorim cu metroul, in conditiile astea trebuie sa-ti faci loc mai din timp. tipul se pare ca era insa dus de muzica, cand calatorii de pe peron incepusera sa urce deja. si-a dat seama si a zvacnit spre iesire, dar si-a prins un fir de la aparat de haina unui calator dinauntru. atunci, in momentul acela parca s-a blocat totul. in acele clipe, cat tine metroul usa deschisa, lasand sa-i iasa lichefierile umanoide din intestinele sale, pentru a le resorbi indata inapoi, intreaga lume s-a hatzanat si apoi a ramas asa, fara sens. in clipe de tensiune ca acestea, de obicei lucrurile se precipita, iar in loc ca problemele sa fie rezolvate rapid, dimpotriva, se amana. mintea nu mai gandeste, mainile nu mai asculta, totul tremura, si tremura, ca inaintea unui cataclism final: da! trebuie sa coboram! da! trebuie sa urcam! in acele cateva secunde cat nefericitul acela a stat cu mainile intinse in butonii hainei celuilalt, lumea din jur a sucombat, diafragma s-a dilatat, corpurile au ramas atarnate de bare ca niste viermi ficsi si inutili, iar toate obsesiile subterane ale pamantului, toate spaimele si grozaviile au iesit la suprafata.
deci, am ajuns undeva intr-un punct unde se pare ca balaurul n-a mai putut trage aer in piept. ce chestie!
