un fotbalist african vine sa joace in romania. e de cativa ani la o echipa de top, ceea ce inseamna ca s-a integrat bine in fotbalul romanesc, si chiar in societatea noastra. mai mult, tipul s-a hotarat sa se insoare cu o tanara autohtona. viitoarea sotie are si ea sange african, dar nu asta e important. important, si cat se poate de serios, e faptul ca el incepe sa se simta ca acasa in romania. aici munceste, aici iubeste, aici e viata sa. e adevarat, mai are multe de invatat, dar e normal. fotbalistul stie si limba romana (e drept, nu foarte mult), insa o intelege, o vorbeste si reuseste sa stabileasca un dialog. de curand, decizia sa de a se casatori e facuta publica. ocazie cu care mai declara ca, de azi inainte, pentru ca s-a facut baiat serios si se va aseza la casa sa, nu va mai alerga dupa pizda. exact, dupa pizda.
cuvantul este sanctionat de doua ori, in urmatoarea ordine cronologica: o data, printr-o reactie comica, alta data, printr-o sanctiune normativa. in primul rand, el starneste rasul auditoriului, apoi sesizarea CNA ului. atitudinea personajului fata de cele doua momente este insa exact inversa. atunci cand ceilalti izbucnesc in ras, el are o stare de perplexitate, timp de cateva fractiuni de secunda. adica, nu stie de ce rad ceilalti. pentru ca el nu stie inca bine limba romana, deci nici nu are reprezentat foarte bine, din punct de vedere lexical spatiul public/privat si nu stie ca pizda nu se spune cu gura mare in fata camerelor. africanul “nostru” este inca in curs de adaptare, asa incat performantele sale extra-sportive ar trebui privite cu ingaduinta. poate ca CNA-ul nu o face. dar eu voi spune astazi PIZDA in public. pentru acest jucator “strain” care a dat dovada, nu cu mult timp in urma, de consideratie si respect pentru acest popor.
