da. bucurestiul e cel mai mizerabil oras din romania. cel mai aglomerat, cel mai cenusiu. blocand unghiurile firesti ale privirii cu bizare combinatii arhitectonie, cu nuantele sale istericale, orasul iti taie respiratia. e stalucitor si, imediat, opac suicidal. il vrei, nu-l vrei, iti face greata. iar in centrul tuturor acestor artefacte, in miezul subtil si nevrotic al bucurestiului stau oamenii. oamenii lui. acestia se catara unii pe altii ca pe o scara de evolutie rudimentara, ca intr-un efort de supravietuire anticipat. nu conteaza ca ar putea sa aibe rabdare o clia, ca nu se va intampla nimic rau, ca ar putea sa zambeasca, oamenii bucurestiului sunt obisnuiti sa ia. sa se inghesuie. sa smulga. sa muste! oamenii bucurestiului sunt poate cei mai prudenti oameni din toate capitalele lumii, ei sunt construiti astfel incat sa reziste tuturor calamitatilor naturale dar mai ales umane care s-ar putea abate asupra lor. ei, oamenii bucurestiului, nu stiu ce-i mila. ei au fost striviti odata, iar acum s-au mobilizat. au fost striviti pentru ca au fost rupti din mediile lor naturale si adusi aici. acum, ei stau la panda, incepand chiar din casele lor ca un Big Brother construit in miniatura, si chiar daca nu sunt loviti, lovesc pentru a nu lasa cea mai mica sansa sa se intample asta. instinctele lor au supravietuit oricarei emancipari urbane. ei intra in capetele noastre, se screcoara ca niste viermi, gherilla universala si potrivnica a orasului. ei lupta impotriva orasului, luandu-i putinele fortele, pentru a se strecura in locul ei.
am un prieten a carui atitudine fata de oras mi se pare uluitoare. cred ca are puterea de a transforma toata presiunea pe care o exercita cotidianul asupra sa, toate micile isterii in curiozitate umana pura. daca o baba i-ar da cu poseta in cap pentrul simplu fapt ca respira, el n-ar protesta. prietenul meu ar privi-o o clipa, in mintea sa poate s-ar intreba de ce a facut asta, dar indiferent de raspuns si-ar continua drumul. intr-o zi, pe acest prieten al meu l-a latrat un caine. lui ii este foarte frica de caini asa ca o clipa a incremenit, dar apoi si-a continuat drumul. cainele a continuat sa latre si el, auzindu-se din ce in ce mai aproape… insa prietenul meu a mers, cu inima cat un purice, mai departe. pana cand cainele a ajuns la piciorul lui si l-a muscat. ce credeti ca s-a intamplat? prietenul nu a reactionat in niciun fel, vazandu-si de drumul lui.
