cristian mungiu, da? adica regizorul care a luat anul acesta, la Cannes, Palm d’Or - cea mai inalta distinctie cinematografica de pe continentul european. da. si a mai luat niste premii, la fel de importante. dar nu insist, pentru ca vreau sa bat altundeva.
iata. ca mungiu e important, dar nu asa de important cum tinde sa-l duca acest curent de subita afectivitate nationala. si am sa explic si de ce. spre exemplu, si e doar un exemplu care mi-a venit acum in minte, atunci cand almodovar a castigat Oscarul, in spania nu s-a vorbit atat despre asta (pentru ca apoi sa se taca, ceea ce este oricum un alt subiect). nu. s-a consemnat si atat. dar la noi s-a vorbit, se vorbeste si se va mai vorbi mult de acum incolo despre filmul lui mungiu. toata lumea se aduna in jurul acestui trofeu (premiul regizorului) ca si cum i-ar apartine, il asuma ca si cum ar fi al ei, si nu se lasa pana nu-l devora victorios. <romani! romania!> acestea sunt vorbele, siesi suficiente. in realitate, desigur ca mungiu este important pentru cinematografia romaneasca, ba chiar foarte important, cel mai important samd. dar mungiu, la fel ca si olimpicii romani, la fel ca si IT-istii si altii, sunt importanti pentru ei insisi si pentru cei din jurul lor. atat si nimic mai mult. iar daca cumva s-ar spune ca, spre deosebire de alte domenii, cinematografia apartine culturii, cand vine vorba de parastasuri colective, in care <romanii sunt cei mai bun>, pe noi nu ne intereseaza sa stim asta. ba, la o adica, putem deveni chiar violenti daca se insista sa intelegem diferentele. nu, noi suntem romani! de unde o trista concluzie: toate aceste realizari (probabil ca am ajuns sa contribuim noi insine la asta), sunt subordonate unui discurs eminamente politic. si el priveste compensatia (adica ia mai ia tu de aici un surogat, sa uiti de celelalte). sau: ah, e frig in tara (in calorifere), ba e cald (mama ce frumoasa e Casa Poporului!…).
si apropos, cine dintre noi s-a uitat la film? eu unul arunc primul piatra…
